Mark Twain - Străinul misterios

Străinul misterios, ultimul roman (neterminat) al lui Mark Twain oferă o profundă critică socială, culminând cu o viziune pesimistă asupra lumii.

Întâmplător am găsit recent pe Internet următorul desen animat, insiprat după opera lui Twain:



Citez : " În acest film din 1986, micul roman nihilist al lui Twain este redus la scara unui scurt episod, filmul extrăgându‑şi materialul şi din alte lucrări ale lui Twain, inclusiv „Tom Sawyer“ şi „Scrisori de pe Pământ“.

Dar „Străinul misterios“ le întrece pe toate. În mai puţin de cinci minute, un Satan de lut îi vizitează pe Tom, Becky Thatcher şi Huck; le construieşte un sat; apoi îl distruge cu fulgere şi un cutremur care înghite toate acele drăguţe figurine de lut, săteni, fermieri, soldaţi şi o vacă mai înduioşătoare decât toate celelalte. Într‑un cuvânt, e înspăimântător. Nu ne putem decât înfiora la gândul nenumăraţilor copii impresionabili şi candizi, care, ghemuiţi în faţa televizorului, au rămas marcaţi pe viaţă după ce, veseli, au dat cu ochii peste această realizare neagră ca smoala. Cine crede că nu se poate exagera cu opera lui Twain într‑atât nu a văzut acest film. Uneori, chiar şi un lucru bun poate să fie împins cu adevărat prea departe."
Sursa: http://tiny.cc/9kw5w

Însă în fața condiției existențiale cu toții reacționăm ca niște copii speriați și impresionabili. (Care este momentul acela în viață în care putem afirma cu siguranță că suntem "maturi" ?) Puși față-n-față cu suferința, îmbătrânirea și moartea, ne găsim refugiul în ideologii, religii sau vicii și realități virtuale.

Consider că omul poate învinge nihilismul doar acceptându-și absurditatea condiției sale cu seninătate.

Astfel, într-un Univers indiferent, determinist şi supus hazardului doar absurdul ne mai dă capacitatea de a ne auto-determina. Absurdul ne-a redat libertatea.

Absurdul, pentru mine, e un motiv de bucurie.