Sfârșitul lumii mă va găsi cântând din muzicuță în fruntea unei fanfare de pitici. Un spectacol banal, o existență stupidă...Se mai întâmplă deseori să mă exprim și în rime, ca un veritabil schizofren sau un satir senilizat de sifilis din gașca lui Dionysos.
Sunt un anarhist fără adjective. Legea mea e muzica, religia poezia - o muză și o curvă...
Societatea m-a alienat, m-a depersonalizat, m-a neantizat, dar nu m-a dezumanizat...îmi scrumez viața în palma ei.
(Adaug alături portretul.)
