Revin cu o nouă îndrumare la poezie - Charles Baudelaire (1821 – 1867), spirit rebel, care a epatat burghezia și a revoluționat lirica. Pentru îndrăzneala poemelor sale volumul ”Les fleurs du mal” a fost condamnat la blasfemie și ultraj împotriva bunelor moravuri, devenind sinonim cu depravarea și decadența.
Astăzi autorul este considerat unul dintre cei mai mari poeți francezi.
Baudelaire își expune crezul său artistic într-o scrisoare adresată mamei sale :
”Să știi că întotdeauna am considerat că literatura și artele urmăresc un scop independent de moralitate. Frumusețea concepției și a stilului sunt de ajuns pentru mine. Dar această carte, a cărei titlu (Florile răului) spune totul, este deghizată, așa cum vei vedea, într-o sinistră și rece frumusețe. A fost creată cu furie și răbdare. De altfel, dovada valorii sale constă în tot răul de care ei o vorbesc. Cartea irită oamenii. Mai mult, de când am fost eu însumi speriat de groaza care o pot inspira, am tăiat o treime din cereri. Ei îmi neagă totul, spiritul creației, chiar și stăpânirea limbii franceze. Nu-mi pasă deloc de toți imebiclii aceștia, și știu că această carte, cu toate virtuțile și culpele sale, își va face cale către toți oamenii de litere, pe lângă cele mai bune poeme ale lui V. Hugo, Th. Gautier, chiar și Byron.”
”Le Reniement de Saint Pierre”
Qu'est-ce que Dieu fait donc de ce flot d'anathèmes
Qui monte tous les jours vers ses chers Séraphins?
Comme un tyran gorgé de viande et de vins,
II s'endort au doux bruit de nos affreux blasphèmes.
Les sanglots des martyrs et des suppliciés
Sont une symphonie enivrante sans doute,
Puisque, malgré le sang que leur volupté coûte,
Les cieux ne s'en sont point encore rassasiés!
— Ah! Jésus, souviens-toi du Jardin des Olives!
Dans ta simplicité tu priais à genoux
Celui qui dans son ciel riait au bruit des clous
Que d'ignobles bourreaux plantaient dans tes chairs vives,
Lorsque tu vis cracher sur ta divinité
La crapule du corps de garde et des cuisines,
Et lorsque tu sentis s'enfoncer les épines
Dans ton crâne où vivait l'immense Humanité;
Quand de ton corps brisé la pesanteur horrible
Allongeait tes deux bras distendus, que ton sang
Et ta sueur coulaient de ton front pâlissant,
Quand tu fus devant tous posé comme une cible,
Rêvais-tu de ces jours si brillants et si beaux
Où tu vins pour remplir l'éternelle promesse,
Où tu foulais, monté sur une douce ânesse,
Des chemins tout jonchés de fleurs et de rameaux,
Où, le coeur tout gonflé d'espoir et de vaillance,
Tu fouettais tous ces vils marchands à tour de bras,
Où tu fus maître enfin? Le remords n'a-t-il pas
Pénétré dans ton flanc plus avant que la lance?
— Certes, je sortirai, quant à moi, satisfait
D'un monde où l'action n'est pas la soeur du rêve;
Puissé-je user du glaive et périr par le glaive!
Saint Pierre a renié Jésus... il a bien fait!
>> Din volumul de poezii ”Florile răului”
(recomandat amanților, sinucigașilor și răzvrătiților)
- Găsiți aici o ediție bilingvă franceză/engleză ;
Și diverse traduceri în limba română aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu