Puțină îndoială...divagație pe tema agnosticismului.

Definiție : AGNOSTICÍSM s.n. Concepţie filozofică care neagă posibilitatea cunoaşterii esenţei realităţii, a reflectării ei veridice în conştiinţa oamenilor. [Cf. fr. agnosticisme, it. agnosticismo < gr. a – fără, gnostos – cognoscibil].

"La început a fost Cuvântul" - limbajul pune deci realitatea...în existență : Dacă există un cuvânt care să definească un anumit lucru, vom crede in el; Inexistența limbajului ar fi însemnat inevitabil și inexistența unui dumnezeu, a raiului sau a iadului.

Încă ceva - ca oameni suntem infinit de creduli și manipulabili:
"Te anunț că au fost descoperite forme de viață pe suprafața soarelui!" - La auzul acestei fraze prima reacție a creierului nostru este să o ia drept adevărată. De abia o fracțiune de secundă mai târziu intervin acele capacități cognitive ce țin de raționament și gândire sceptică, infirmând cele spuse mai sus - pe suprafața soarelui nu există condiții care să permită existența formelor de viață.
Însă dacă am fi izolați de alte surse de informații sau/și expuși constant unui mesaj care să afirme existența formelor de viață pe soare, vom ajunge să credem cu încăpățânare în el, în ciuda absurdității sale.

Mai este și problema apartenenței la grup - tindem să asimilăm credințele sau gândirea celor apropiați nouă. Suntem în esență animale gregare.[*1]
Mai este desigur și problema supunerii în fața formelor de autoritate - Polițistul din uniformă, doctorul din halat, preotul din sutană, etc - vom tinde aproape instinctiv să ne supunem lor, aceste forme de autoritate folosindu-se de simboluri puternice, adânc inoculate în subconștientul nostru. (Trebuie însă să ținem cont că majoritatea formelor de autoritate nu sunt legitime, însă aceasta presupune un mare efort.)[*2],[*3].

Când ne formăm o judecată tindem ţinem cu dinţii de ea , deoarece ea reprezintă cheia interpretării noastre asupra realităţii ; Dar tot ceea ce ne inconjoara, ideea noastră de realitate - e o iluzie formată in creierele noastre. Suntem deci foarte subiectivi iar nimeni nu poate fi cu totul obiectiv căci asta ar presupune să-și iasă din propria persoană și să trăiască în afara sa.

`Meditând la "nemurirea sufletului"...

- Religia oferă și consolare în ideea vieții eterne, a sufletului imaterial, paradisului, ș.a.m.d. Însă dorința de a trăi veșnic provine dintr-un imperativ biologic : egoismul. Mie personal cea mai absurdă idee religioasă este aceea a "vieții de după moarte". Lăsând la o parte paradoxul, îmi vine greu să-mi imaginez cum ar fi pentru un om să înfrunte o asemenea monotonă nemurire (pur și simplu nu suntem programați pt. așa ceva) ; Ar fi un chin mai greu ca al lui Sisif.
Avem însă șansa să ne ”stingem” odată cu lumea...

Play me off Omar! -

"Când am să plec din lume n-au să mai fie flori,
Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori.
Nu va mai fi nici lumea - căci gândul meu o ține."